” TREZIREA LA VIAŢĂ…”

Astăzi, pornind către birou, am stat pentru o clipă în loc…o frunză mi se lipise de talpa pantofului …uitandu-mă în sus, copacul din fața casei mele îngalbenise..când ? parcă ieri era vară … uitându-mă de jur împrejur am rămas uimită de ce se intamplă…

De cele mai multe ori uităm să ne mai privim în jurul nostru. Duși pe gânduri , mergem grabiți pe alei fără să ținem cont de nimic …

Uităm să ne bucurăm de viața, de vântul ce se strecoară poznaș prin păr, de raza de soare ce ne mângâie fața și cu capul în jos pornim care încotro…

De unde atâta grabă pe noi ? Unde vrem să gonim? Când totul se întamplă atât de miraculos chiar aici,  sub nasul nostru …

Din acel moment, parcă efectiv m-am trezit, ceva din mine voia mai mult să vadă și să simtă. M-am hotărât să nu mai iau metroul până la birou ci să merg pe jos, alene prin parc, să mă bucur de acea zi minunată …să mă las purtată de revelația ce o trăisem cu puțin timp în urmă. 

Am pornit ușor, bucurându-mă de tot ce-mi ieșea in cale în drumul spre parc. De bătrânica de la colț ce vindea flori,de oamenii ce treceau pe lângă mine nepăsatori, unii cu fete ingrijoarate,alții vorbind tare la telefon, de mama cu copilul plângând în brațe încercând să-l liniștească, le-am zâmbit și mi-am continuat drumul pe  mai departe….Parcă nici zgomotul traficului nu mă mai deranja, așa cum o face odinioară,nici nu-l mai auzeam, așa în tranșă mă simțeam….

Și am ajuns….

Îmi scald pantofii într-o mare de frunze și parcă aud foșnetul fiecărei  cum freamată șoptindu-și secrete. Copacii sunt aproape dezgoliți de ele, dar ei nu par triști, din contră, par mândrii și voioși, iși înclină  crengile ca după melodia unui vals. Cu mici plecăciuni  parcă–mi fac invitații la dans și le accept pe toate…plutesc cu ei….. . Norii cenușii parcă și ei ne acompaniau, erau atat de josi, de pufoși…ne țineau isonul…

”Lasă-mi toamnă pomii verzi”...nuuu, nu-i lăsa…

• 

• 

 -Toamnă , joacă -te, fă-ți de cap cu nuanțele, aruncă cu pensula culoare peste tot , că tare bine-ți iese! Toate culorile parcă se lovesc si se amestecă ca printr-o magie..

Și ma las îmbătată de dans,culoare, lumină și liniște Pentru o clipă m-am simțit din nou copil, sentimente amestecate de nosotalgie și dor mă încercau….le-am dat la o parte…Nu azi…!!!

Azi vreau să mă bucur, să îmbrătisez natura, să respir aerul ușor rece, să opresc timpul în loc…atît aș vrea….

Acum realizez, câte lucruri pierdem noi, zi de zi, cu viața noastră agitată, cu ochii mereu în telefoane sau mergând precum orbii,orbocăind în stanga și în dreapta, pentru lucruri aparent mai importante….

Dar nu ținem cont ca peste noi trec anotimpuri,…trec ani …. că nu suntem nemuritori și veșnicia în dar o vom primi mai devreme sau mai târziu…

TRĂIȚI ! IUBIȚI ! SIMȚITI !ACUM !!

 Mulțumesc ție, dragă toamnă, pentru frunza trimisă…pentru miracolul de a  trăi iar și iar…

Un fior rece mă încearcă, îmi închid haina și-mi trag gulerul în sus…e timpul să plec….dar îmi promit că-mi voi face un obicei să revin …

Mă îndrept către birou,parcă mai fericită  ca niciodată, în ciuda faptului că s-ar putea să fiu mustrată din cauza întârzierii mele neanunțate…dar nu contează…am trăit clipa …m-am trezit la viața …