Bucureștiul Noaptea, în Toamnă: Magia Timpului care Încetinește

Azi fredonam o melodie din care îmi amintesc doar câteva cuvinte: „e toamnă în calendar și mi se face dor…” Nu știu cine o cântă, nici dacă am auzit vreodată mai mult decât aceste versuri, dar mi-au rămas în minte și m-au dus cu gândul la frumusețea Bucureștiului într-o noapte de toamnă.





Pentru mine, toamna e ora de aur a acestui oraș. Este imposibil să nu fii hipnotizat de culorile care pulsează la fiecare colț de stradă – un peisaj vibrant, care, sub clarul lunii, pare desprins dintr-o poveste. M-am plimbat recent, târziu în noapte, pe străzile din centru. E fascinant cum, în același timp, poți simți liniștea și agitația. Un echilibru perfect, ca o armonie statică.
Peisajul bucureștean de toamnă are un dar unic: te atrage într-o nostalgie profundă. E un fel de melancolie care te face să vezi frumusețea în fiecare detaliu, în fiecare adiere rece de vânt și în fiecare frunză ruginită. Uneori, mă las copleșit de această stare și simt că toată frumusețea asta e suficientă pentru fericire. O fericire simplă, de moment, care parcă ne amintește să fim recunoscători pentru micile plăceri – care, de fapt, sunt totul.
Mă întreb cum ar fi dacă am privi lumea prin ochii unui orb, dacă am putea simți toate aceste culori și detalii în profunzimea lor fără să le vedem. Ce dar incredibil ar fi să simțim, pur și simplu, că avem totul în jurul nostru.

Curând, se anunță ploi. Vine vremea lui Bacovia, iar eu abia o aștept. Toamna bucureșteană, cu ploile sale și cu drumurile sale umede, mă leagă de atâtea amintiri și străzi de redescoperit. Abia aștept să mă pierd iar prin ele, în liniștea ploii.