Să fie mov…💜

Să fie mov, să fie soare și parfum de lavandă…

Ce faci într-o zi toridă de vară? Te-ai gândi, poate, că cel mai firesc ar fi să te refugiezi la piscină, să lenevești sub un copac sau să te răcorești într-un foișor cu un pahar de apă cu gheață în mână.

Dar nu. Eu aleg altceva. Mă îmbrac în alb – cică dă bine în poze, pun puțin ruj, mă urc în mașină și… îmi iau câmpii, la propriu. Chiar dacă afară asfaltul se topește și termometrul pare că face febră.

Și nu-mi iau chiar orice câmp – îmi iau câmpul Romanța Lavandei din Vlad Țepeș, județul Călărași. L-am ales pentru o mică evadare, așa… de vară. După o oră și jumătate de drum cu mașina, am ajuns la destinație. Recunosc, m-am gândit că, fiind o zi toridă, n-o să fie prea multă lume. Ei bine… surpriză! Mașini parcate pe ambele părți ale drumului, cât vedeai cu ochii.

Soarele ardea cu putere, dar nu m-a descurajat. Mi-am îndesat pălăria bine pe cap, am aplicat generos factor de protecție solară din cap până-n picioare și… hai!

Primul gând când am pășit printre rândurile mov:
„Doamne, ce loc frumos! Am atâtea poze de făcut.”

La intrare am fost întâmpinată de gazdele lanului – niște oameni calzi, zâmbitori, foarte primitori. Atmosfera e relaxată, de vacanță.

Intrarea costă 15 lei de persoană, iar suvenirurile sunt variate și, sincer, accesibile. Eu am plecat acasă cu:

  • un buchet generos de lavandă – 20 lei
  • o jucărie parfumată cu lavandă – 60 lei

Prețuri decente, fără exagerări, pentru oricine vrea să ia acasă un strop de mov, de vară și de miros liniștitor.

Mirosul lavandei plutește în aer – puternic, dar blând în același timp. Îți dă senzația că te amețește ușor, ca o vrajă parfumată de vară.

Cred că toată lumea cunoaște deja beneficiile acestei plante-minune de culoare mov: de la uleiurile esențiale folosite în medicină și cosmetică, până la terapii de relaxare precum aromaterapia. Și da, chiar și în bucătărie, lavanda își face loc cu grație, ca un condiment fin și surprinzător.

După vreo două ore de cutreierat printre rânduri și fotografii, m-am hotărât cu greu să plec. Cu soarele în spate și lavanda în nări, am pornit la drum — puțin amețită, dar cu inima plină. Încărcată cu energie cât să-mi ajungă până weekendul viitor… când, bineînțeles, o voi lua iar la drum, în căutarea altor locuri care să-mi taie răsuflarea.

Fericirea nu stă în lucruri scumpe. Fericirea e în clipele acelea mici, în care simți că plutești, că poți atinge cerul cu o mână.

E în aerul curat pe care îl respiri adânc. În razele de soare care îți mângâie părul. În vântul care îți sărută fruntea ca o promisiune de libertate.
Fericirea e lacrima aceea dulce, care ți se prelinge tăcut în colțul ochiului. E liniștea. E viața.

Și uneori… fericirea înflorește într-un lan de lavandă. Așa am simțit-o eu – pură, simplă, în mijlocul naturii, înconjurată de albine, culoare și zeci de fluturi. Un peisaj de vis care mi-a amintit că nu ai nevoie de mult ca să fii fericit. Doar să fii acolo, prezent, cu inima deschisă.

Pe drumul spre casă, am mai primit un cadou de la natură: un lan de „aur”, cu spice bogate, legănate ușor de vânt. O imagine care parcă te cheamă să oprești timpul.

Bineînțeles că n-am rezistat – am tras pe dreapta și mi-am făcut câteva poze. 🙂
Pentru că uneori, cele mai frumoase cadre nu sunt planificate, ci apar așa… când te aștepți mai puțin, dar știi să le vezi.

POST COMMENT

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *